PSD: „Puterea liberală distruge țara dintr-un amestec de prostie, inconștiență și infatuare”

PSD: „Puterea liberală distruge țara dintr-un amestec de prostie, inconștiență și infatuare”
Fostul premier Petre Roman și fostul selecționer Anghel Iordănescu sunt pe lista PSD pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti / Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto
Publicat: 07/08/2020, 12:46

Partidul Social Democrat aduce noi acuzații Guvernului, pe care îl acuză că „distruge țara dintr-un amestec de prostie, inconștiență și infatuare”. Afirmațiile, în contextul în care restaurantele rămân în continuare închise din cauza crizei COVID.

„Puterea liberală distruge țara dintr-un amestec de prostie, inconștiență și infatuare.

Demnitarii guvernării Orban devin involuntar ridicoli fix când vor să fie convingători. Iar omul care administrează turismul și HORECA, zonele cele mai afectate din economie, este exemplul strălucit al aberațiilor care au ajuns să transforme PNL într-un adevărat PÂRJOL pentru economie!

„Parcă și-au pus chiar creierul sub mască și gândesc ca niște ”intelectuali” cu bască!”

Parcă și-au pus chiar creierul sub mască și gândesc ca niște ”intelectuali” cu bască!”, se arată într-o postare a Partidului, Social Democrat de vineri.

Reacția PSD vine și după ce secretarul de stat Răzvan Pîrjol, nimeni altul decât șeful turismului românesc, a făcut afirmații halucinante cu privire la măsurile luate de autorități în privința prevenirii răspândirii pandemiei Covid-19.

Răzvan Pîrjol a declarat că masca de protecție dăunează grav auzului său. „Eu în continuare am senzația, când pun această mască, că nu aud ce îmi spuneți. Simțurile mele se amestecă”, le-a spus secretarul de stat jurnaliștilor.

Sebastian Burduja: „Întreaga echipă ne dorim să redeschidem cât mai curând toată economia, dar nu ne putem permite să punem în pericol viața a nici măcar a unui singur român”

Sebastian Burduja, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a detaliat, la Gândul Live, motivele care au stat la baza autorităților de a menține restricțiile de funcționare a restaurantelor în spații închise pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

„Nu politicienii ar trebui să aibă opinii despre ce deschidem și ce nu deschidem, ci specialiștii în sănătate publică, în epidemiologie, oamenii aceștia trebuie să se pronunțe, pentru că depind viețile oamenilor. Este simplu pentru un politician să facă diverse afirmații care dau bine publicului, că ar trebui să redeschidem tot. Și eu, la Ministerul Finanțelor, întreaga echipă ne dorim să redeschidem cât mai curând toată economia, dar nu ne putem permite să punem în pericol viața a nici măcar a unui singur român”, a precizat Sebastian Burduja.

Patronii de restaurante au avut, miercuri, o nouă rundă de discuții cu premierul Ludovic Orban, care i-a anunțat că situația epidemiologică nu permite încă redeschiderea spațiilor din interior.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
România va avea încă un Drum Expres. Conexiune rapidă între două mari orașe
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×